CONCEPT

Cafeneaua de Inovare este o inițiativă a Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) prin care se dorește crearea unui mediu stimulativ pentru inițiativa sectorului privat cu activități în cercetare, dezvoltare și inovare, prin aducerea în prim plan a unor modele antreprenoriale de succes și prin credibilizarea parteneriatelor dintre actorii publici și cei privati. Evenimentul se organizează de obicei de două ori pe an fiind dedicat antreprenorilor inovativi, investitorilor, reprezentantilor capitalului de risc, directorilor incubatoarelor de afaceri precum si a altor actori ce sprijina mediul antreprenorial din Romania

Până în prezent, au fost organizate șapte ediții ale Cafenelei (incluzând o ediție specială), reunind peste 500 de reprezentanți ai structurilor europene și naționale, antreprenori din domeniul tehnologiei și investitori, promovând excelența și spiritul antreprenorial, devenind un reper pentru comunitatea antreprenorilor inovatori din România.

<

SPEAKERS

  • Adrian
    Curaj

    General Director UEFISCDI
  • Marius
    Mitroi

    Innovation Consultant
  • Adrian
    Pica

    Product Manager, serial entrepreneur, tech journalist
  • Corina
    Stirbu

    Visitor Analytics
  • Andras
    Kapy

    co-founder, CEO Axosuits
  • Catrinel Bianca
    Fratean

    Evozon – Google Atelierul Digital Hub
  • Valentin
    Maior

    Romanian IT
  • Mircea
    Vadan

    Cluj Startups
  • Cristian
    Dascalu

    Partner at GapMinder.VC, Founder ClujHUB & TechFEST by Digital Transformers
  • Diana
    Rusu

    Executive Director, Spherik Accelerator
  • Bianca
    Muntean

    Executive Director ARIES Transilvania, iTech Transilvania Cluster Manager